Prima zi de turneu

Teren greu din cauza ninsorii căzute zilele trecute, cubuleţe de gheaţă formate în urma miilor de paşi ce au călcat iarba artificială şi un entuziasm molipsitor la toţi fotbaliştii. Asta a fost prima zi a Turneului „Ibrahim Dossey” IV, o zi în care fotbalul a revenit la origini.

Grupa Zero

După felul în care a început această grupă, victorie cu 9-3 a echipei Gold Dream în fața Steagului Roșu, ideea de suspans în cadrul acestei grupe era una foarte îndepărtată. Mai mult, după meciul 2 al grupei, Gold Dream – El Magnifico (locurile 2 și 4 de la ediția precedentă), se părea că vom știi care este echipa calificată pentru barajul de accedere în sferturile turneului.

"Roşii" de la Gold Dream, visează anul acesta a aurul turneului.

„Roşii” de la Gold Dream, visează anul acesta a aurul turneului.

A fost, de departe, cea mai intensă confruntare a zilei. Scorul a fost deschis de „Magnifici”, dar „Roşii” (culorile Gold Dream) au egalat la scurt timp. Apoi, a fost rândul lor să preia conducerea şi, în cele din urmă să se vadă egalaţi. În caz de scor egal, golaverajul +6 reuşit de „Roşii” în primul meci era micul lor avantaj în faţa urmăritorilor. Totuşi, aceştia sunt decişi să nu depindă de jocul rezultatelor. Marchează spre finalul meciului golurile de 3-2 şi 4-2, iar cronicarul îi trecea deja pe foaia calificării pentru baraj pe fotbaliştii de la Gold Dream. Părea că nimic nu se mai poate întâmpla. Dar, revirimentul are loc! În ultimele două minute din joc, „Magnificii” se ridică la statutul numelui şi marchează spre stupefacţia adversarilor golurile unui egal care, pe hârtie cel puţin, îi pun pe ei în postura de favoriţi la obţinerea primului loc în grupă.

Jucătorii de la El Magnifico, la un pas de a fi... magnfici.

Jucătorii de la El Magnifico, la un pas de a fi… magnfici.

În meciul 3 al Grupei Zero, El Magnifico pare în debutul meciului o echipă scurtcircuitată. Presiunea depăşirii golaverajului +6 deţinut de „Roşii” îi însoţeşte din primul minut, deşi timp pentru îndeplinirea obiectivului este destul. Reuşesc, totuşi, să pună trei goluri pe tabela imaginară de marcaj. Sunt, aşadar, la jumătatea drumului.”Stegarii” reduc handicapul la două goluri. Apoi la un singur gol! Misiunea „Magnificilor” devine tot mai dificilă, iar trecerea minutelor le răpeşte şi ultimele resurse de luciditate, în ciuda marcării unui al patrulea gol. În final, a fost El Magnifico – Steagul Roşu 4-3, iar Gold Dream merge în barajul de duminica viitoare, 16 decembrie.

Steagul Roşu, în ciuda şanselor minime de calificare, le-a oferit adversarilor din final un meci pe cinste.

Steagul Roşu, în ciuda şanselor minime de calificare, le-a oferit adversarilor din final un meci pe cinste.

Grupa A

În ciuda unei bune posesii în minutele de început ale meciului şi ale unor câteva ocazii mari de gol, parate foarte spectaculos de portarul celor de la BAUM, echipa Reggio a început, încet-încet, să cadă în urma adversarilor, aceştia administrându-le o înfrângere categorică, 0-6, prin care apele grupei începeau a se limpezi odată cu primul meci.

Nu ştiu de ce BAUM şi nu BOOM!, după turul de forţă reuşit în faza grupelor.

Nu ştiu de ce BAUM şi nu BOOM!, după turul de forţă reuşit în faza grupelor.

În vreme ce echipierii de la BAUM se refăceau la căldura vestiarului în aşteptare meciului următor, Reggio îşi joacă ultima carte în meciul cu Zona Steagu’. Şansele de la calificare ale înfrânţilor din prima partidă ţin de domeniul SF-ului, mai ales că Zona Steagu’ preia repede un avantaj de două goluri. Reggio se transformă într-un InterCity, iar Zona Steagu’ părăseşte… zona. „Albii” (Reggio) marchează 4 goluri consecutive şi, iată, dacă erau mai concentraţi în debutul meciului, SF-ul calificării n-ar mai fi fost atât de SF. Scorul ajunge la un moment dat 7-3 pentru Reggio, şi în final va fi 7-5. Totuşi, un mod demn pentru o echipă frumoasă de a părăsi competiţia.

Reggio, una dintre echipele frumoase care, din păcate, a trebuit să părăsească turneul.

Reggio, una dintre echipele frumoase care, din păcate, a trebuit să părăsească turneul.

Meciul 3 al Grupei A i-a transformat în carne de tun pe cei de la Zona Steagu’, impresia personală fiind că numai atitudinea relaxată a celor de la BAUM a limitat proporţiile scorului. Victorie cu 8-2 pentru BAUM şi calificare fără emoţii în sferturile turneului. Cu golaveraj+12, este greu de crezut că aceştia vor fi printre echipele nevoite să treacă prin focul barajului contra celor de la Gold Dream.

N-au fost suficientă pe zonă cei din Zona Steagu', pentru a putea spera la mai bine.

N-au fost suficient pe zonă cei din Zona Steagu’, pentru a putea spera la mai bine.

Grupa B

Neprezentarea echipei Challenger a făcut ca în această grupă să avem un singur meci. Poate dacă scorul ar fi fost unul mai echilibrat, s-ar fi decis o a doua partidă, fapt ce părea posibil la un moment dat, când Gherila ’36 a reuşit să-i egaleze la 1 pe „verzii” de la Gării Braşov. Cred, însă, că mai mult i-au enervat cu această ofensă, activând maşina de fotbal a Gării care nu s-a oprit decât la 7-1. Apoi, membrii Gherilei au mai marcat un gol, iar fluierul final a oprit scorul la 11-2 în favoarea „Verzilor”, calificaţi direct în sferturi.

Gării Braşov, în premieră calificaţi în faza finală a Turneului "Ibrahim Dossey".

Gării Braşov, în premieră calificaţi în faza finală a Turneului „Ibrahim Dossey”.

Gherila '36 - cei mai veseli învinşi. Adică, pe bune, de ce să nu sărbătoreşti un gol de 2-7? Bucură-te, ea al tău, tu l-ai reuşit!

Gherila ’36 – cei mai veseli învinşi. Adică, pe bune, de ce să nu sărbătoreşti un gol de 2-7? Bucură-te, ea al tău, tu l-ai reuşit!

Sâmbătă, de la ora 12.30, Grupele F şi G intră în scenă, urmând ca duminică, de la 9 fix, să avem cea mai lungă zi a turneului, echipele din Grupele C, D, E şi H încrucişând driblinguri, parade şi goluri pentru un loc în faza finală a Turneului „Ibrahim Dossey” IV, programată să se dispute duminică 16 decembrie.

Anunțuri